Wednesday, September 23, 2020

Dimineaţa iubirii - George Şovu

 Pentru relaxare, o muzică plăcută la saxofon, cu versuri pentru fiecare inimă.

Pentru că ne-am cam săturat de evenimente negative, de știri de tot felul (eu am renunțat demult să le mai ascult).

Aveți grijă de voi!

********************

George Şovu (n. 30 ianuarie 1931, comuna Țițești, județul Argeș, d. 29 august 2016), este considerat unul dintre cei mai remarcabili reprezentanți actuali ai prozei pentru tineret, publicând 30 de volume: ,,Cadența generației" (1974), ,,Scrisori de acreditare" (1976), ,,Declarație de dragoste" (1978) , ,,Dragul nostru Alex…" (1981), ,,O vară de dor" (1983), ,,Dimineața iubirii" (1987), ,,Liceenii" (1992), ,,Liceenii în alertă" (1993), ,,Dialog tainic" (2000), ,,Romanticii" (2003), ,,Iubirea e mereu regină" (2006) s.a.

Este autorul a șase scenarii de filme artistice de lung metraj, constituite într-un ciclu al liceenilor, care s-au bucurat de un mare succes în rândul tinerilor.

Dimineaţa iubirii - George Şovu

Monday, September 21, 2020

Meseria, brățară…De orice, numai de aur, nu. Nu în cazul meu. (Partea a doua)

 Ca orice om, am trăit multe. Inclusiv riscuri.

Când lucrezi în petrochimie, mai ales în instalații, riscul este maxim. V-am povestit că am lucrat mulți ani și în laborator, unde s-au întâmplat multe.

Acum vă voi povesti riscurile reale, prin care am trecut în primii patru ani ai mei de serviciu, ca operator chimist, într-o instalație de fracționare a gazelor, dintr-o rafinărie.

Poate, dacă sunt printre noi prieteni, cu ceva cunoștințe despre ce spun eu, vor înțelege. Eu încerc să explic cât mai pe înțeles.

Când lucrezi într-un astfel de loc de muncă, știi când pleci de acasă, dar nu știi ce se va întâmpla în următoarele 8 ore de serviciu.

Am fost patru ani tablonist. Adică la tabloul de comandă. Dar nu stăteam doar acolo, mergeam și pe teren, pentru a urmări și afară, parametrii.

Aveam 20 de ani. Eram o fărâmă de fată. Chiar mă consideram un copil. Să treci de la copilărie, la un astfel de loc de muncă, nu se poate explica în cuvinte.

Mă duceam acasă, unde părinții îmi plângeau de milă (mama era croitoreasă, iar tata, tâmplar). Asta am învățat, asta am primit.

Chimia nu este ușoară, deloc! Când pleci la un așa drum, nici nu știi ce te așteaptă. Înveți, dar te trezești...sau nu te mai trezești!

Miroseam a orice, când ajungeam acasă. Și sufletul din mine, și părul meu lung, și pielea, și hainele. Miroseam a rafinărie. Așa obișnuiau ai mei să îmi spună. A motorină, a mercaptani, a sulf, a rășini...A orice, numai a parfum nu mai puteam, noi, fetele, să mirosim. Căci eram și fete, în aceste instalații. Acesta era profilul pe care l-am învățat, neștiind ce ne așteaptă.

În fine..

Despre riscuri. Dacă îmi aduc bine aminte, cred că v-am mai povestit despre căderea mea de la înălțime, când nu am mai văzut patru ore.

Era pe înserat, trebuia să citesc un manometru, m-am suit pe o conductă, să văd mai bine presiunea de pe vas. Mi-a alunecat piciorul și am căzut de la înălțime, cu capul de un obiect de beton.

Am fost vinovată, nu s-a declarat accident de muncă. Dar m-a dus salvarea la urgențe, să mi se facă radiografii la cap. Am avut capul tare, nu s-a spart, în schimb nu am văzut deloc, patru ore. Putea fi mult mai grav!

În patru ani, cât am lucrat în rafinărie, sarcina mea, ca tablonist era și aceea de a fi pompier voluntar. Fiind fete, nu ne lăsau unde era mai greu. Nu are rost să vă spun, câte focuri/incendii am văzut.

Dar vă spun de unul trăit de mine, la locul meu de muncă. Aici am vrut să ajung cu povestea. Nu aveam cum să nu fac o astfel de introducere, pentru a vă face să înțelegeți adevăratele riscuri.

Eram o mână de fată. Delicată, visătoare, scriam versuri, pe atunci. Învățam. Eram la liceu, la seral, să scap de mizeria în care lucram.

Aveam ambiții, eram ,,din oraș”, față de majoritatea colegilor mei, în vârstă, ,,de la țară”, care nu înțelegeau o fată de la oraș. ,,Ai venit, muncește!” Și se și comportau ca atare.

Anual se făcea revizie la instalație. Asta însemna că se oprea și se golea totul: coloane de distilare, pompe, cuptoarele se stingeau. Totul era o liniște deplină, față de zgomotele infernale, când mergea instalația.

Și trebuia curățat totul, de depuneri. Rășini, mercaptani, zgură, și câte și mai câte.

Trebuia să se curețe o coloană de distilare. În revizie nu este program. Trebuie să se stea peste program, că așa este la noi: repede!

Așadar, maistrul ne-a spus că trebuie să rămânem peste program. Unul nu știu ce treabă avea, altul, la fel. Nu eram mulți pe tură. Vreo 4-5. Eu, necăsătorită, deci fără obligații.

Maistrul m-a întrebat dacă pot să nu mă duc la școală, să rămânem să curățăm una dintre coloane. Am rămas: eu, maistrul și mecanicul de la pompe (care au tot ars, de-a lungul timpului).


Vă întrebați, cum după vreo 47 de ani (să tot fie de atunci), mai știu astfel de amănunte? Astea nu se pot/vor uita! Nu ai cum să uiți!

Am pus în comentariu, desenul unei coloane, să vă faceți o idee.

Coloana este foarte înaltă și îngustă. Înălțimea medie a unei coloane de fracționare, fiind a unui bloc cu 10-12 etaje.

Te sui pe scară-pisică. Ajuns sus, pur și simplu te legeni în vânt. Senzația de vomă este prezentă.

Din loc în loc sunt guri de vizitare, atât cât să între o fată ca mine, de 1,55 m și 45 kg. pe unde trebuie să intri să cureți talerele, care sunt dispuse alternativ, nu paralel.

Acolo se depun rășini, mercaptani, zgură, care trebuie înlăturați. Se curăță cu furtunul, cu presiune mare de apă.

Eram pe la jumătatea coloanei, eu la o gură de vizitare, maistrul la o alta, mai sus.

Dintr-o dată, s-au autoaprins niște talere mai sus de noi, în contact cu aerul (norocul nostru că nu au fost sub noi). Totul, în acel ,,tub”, căci așa arată o coloană, s-a umplut de fum, de miros, de foc, deasupra noastră.

Mi-am zis: gata, până aici a fost!

Dar intuiția maistrului, experiența, curajul lui, toate au făcut ca noi să fim azi în viață.

 Mulțumesc, domnul Constantin Dobre! 

S-a suit acolo, la foc, și a reușit, cu greu, să stingă ceea ce era iad, pur simplu!

Gata, nu mai scriu. Mă întind la vorbă, ca de obicei.

Atât vă mai spun, că toate aceste întâmplări au făcut din mine un om puternic, din fetița răsfățată a tatălui meu. ,,Prințesa” lui era, de acum, un om pe picioarele lui. Aveam, puțin trecut de 20 de ani...

Vă îmbrățișez cu drag, și vă mulțumesc că ați citit.





Tuesday, September 8, 2020

Meseria, brățară…De orice, numai de aur, nu. Nu în cazul meu. (Partea întâi)


 Când eram copil, chiar nu mă gândeam ce am să fac când voi fi mare. Prea eram ,,prințesa lui tata”!

Tata a fost tâmplar, mama croitoreasă. Îi vedeam cum munceau pentru noi.

De croitorit, am croitorit, încă de mică, atunci când mi-am străpuns un deget la mașina de cusut a mamei. Sau, mai târziu, când i-am stricat o rochie, și am făcut-o pe măsura mea. Dar nu visam la croitorie.

În rest, fără griji, joacă, școală, citit, ca mai toți copiii.

În fine, am învățat o școală de profil. Care alta. decât ce se cere într-un oraș cu o industrie preponderent petrochimică. 

Habar nu aveam ce mă va aștepta. Învățasem chimie, cât să îmi folosească la școală.

Impactul cu primul loc de muncă a fost năucitor! Am lucrat câțiva ani într-o instalație de fracționare a gazelor. Mirosea și sufletul din mine a produse petroliere.

Muncă, nu glumă! ,,Prințesa” devenise o muncitoare banală într-o rafinărie, unde majoritatea erau bărbați duri, pe care nu-i interesau cine și cum ești, trebuia să muncești. La trei schimburi, urmând și cursurile serale ale unui liceu, să nu te lași mai prejos.

Nu vreau să vă plictisesc, nu vreau să vă emoționez, nu vreau să vă impresionez, vreau doar, dacă nu știați până acum, să știți ce înseamnă industria petrochimică.

Am pierdut șirul incendiilor. Cutremurul din 1977 l-am prins la schimbul doi.

Alergam în parcul de rezervoare, cu o colegă de mână. Alergat era un fel de a spune, pentru că picam, ne ridicam...

La un an după cutremur, a explodat o instalație, se numea ,,Solventare”.

Nu a murit nimeni atunci, dar tot schimbul doi eram, tot spaima că nu voi mai ajunge acasă. Erau ,,vecini” cu instalația unde lucram eu.

În fine, am reușit să plec din instalație. Am ajuns la un laborator de Cercetări, care aparținea de ICITPR București, unde știm cu toții cine era acolo mare șef, director-profesor-doctor-inginer...și ce mai era...

Acest laborator, cu instalație cu tot, era pe teritoriul combinatului..

Credeam că voi scăpa de coșmarul pe care îl aveam, de câte ori mergeam la fostul loc de muncă. Mama își făcea cruce când plecam de acasă...

Dar ce credeți că am scăpat?

Acest laborator era de încercări. Nimic pus la punct, nicio documentație, totul improvizat, după ureche.

Am avut parte de multe evenimente nefericite. Dar ca un laborator să explodeze, doar în filme...La acea vreme s-a scris în revista AS.

Era în anul 1981, pe 25 mai. Eu, tot schimbul doi. Zi de salariu. Cei din schimbul unu, toți au plecat să-și ridice leafa, au lăsat laboratorul nesupravegheat.

Se lucra cu polimeri fierbinți, într-o ,,instalație” improvizată. Un butoi cu polimeri pus într-un scaun cu picioarele în sus, din care trăgea o pompă. La un moment dat a ieșit furtunul din butoi, iar polimerul tot a curs pe linoleumul de pe jos.

Greșeli după greșeli.

De serviciu erau o ingineră, un tehnician și o laborantă. Fereastra era situată foarte sus, și se deschidea doar oscilobatant.

Prima a intrat laboranta, apoi inginera, iar la ușă tehnicianul. Inginera a scos din priză acel sistem, și a bubuit. Nu au avut nicio șansă. Crematoriu a fost!

Liliana, 22 de ani. A rămas doar ceasul de la mână și...ceva, acolo. Eu i-am găsit ceasul. Am vomitat!

Inginera, vreo 30 de ani, cu doi copii mici acasă.

Doar tehnicianul a supraviețuit, dar când îl întâlnești, bănuiești prin ce a trecut.

Am ajuns la schimbul doi, imediat ce au plecat pompierii, iar noi a trebuit să ajutăm organele de resort, să facă cercetări.

Să vă spun ce miros era? O lacrimă de Auschwitz.

Meserie brațară de foc!

Am lucrat aici 12 ani, după care am plecat la combinat, într-un laborator care se numește Cromatografie, Cea mai frumoasă parte a ceea ce se numesc analize fizico-chimice.

Dar să nu vă imaginați că este parfum. Nicidecum. Pe lângă mirosurile toxice, insuportabile ale produselor ce vin la analizat, se află, la fel de toxici și reactivii cu care se lucrează.

Dacă sunt și chimiști printre noi, poate știu ce înseamnă Piridină. Consider că este cel mai cancerigen reactiv. Numai când mă gândesc la el mă doare stomacul, mă ustură nările și ochii. Dar trebuie să lucrezi cu el, cu ajutorul lui se determină umiditatea unui produs.

Meserie brățară de toxic!

Cu toate acestea, am iubit această meserie, cum nu vă imaginați! Nu era analiză, sau un subiect nou, pe care să nu mi-l notez. Se schimbau parametrii, eu notam. Venea o analiză nouă, notam.

Am lăsat caietele mele moștenire.

De aici am ieșit la pensie, la 50 de ani.

Să nu vă imaginați că mi-a fost ușor să plec. Am plâns de m-am umflat, nu voiam să plec, dar începeau, deja, restructurările.

Ca să-mi iau răsplata anilor petrecuți în chimie, am început să ,,copilăresc” la pensie.

Am reînceput să citesc. Apoi am învățat să lucrez pps-uri, mai apoi clipuri. Și cel mai important, am învățat să vând.

Și vând produse cosmetice, de 17 ani. Am printre cele mai mari vânzări din oraș.

Premiile pe care le obțin, îmi arată că am putut și pot să fac ceva cu viața mea. Pe lângă partea financiară, rămân acelea de a socializa, de a avea prieteni, de a vedea locuri pe care, în mod normal, nu aș avea cum să le văd. De a-mi pune mintea la treabă, scriind și calculând facturi pentru 100 de clienți.

Mi-am descoperit un ,,talent", pe care nu credeam că îl am. Acela de a nu sta locului, de a trăi intens.

Mi-am făcut viața colorată, parfumată, bogată în prieteni.



Friday, September 4, 2020

A Whiter Shade Of Pale (O paloare de o nuanţă mai albă) - Procol Harum; Tradus în limba română

 Pentru iubitorii Procol Harum 💖💗💓

Procol Harum este un grup britanic de rock progresiv şi rock simfonic. Cea mai cunoscută piesă a lor este ,,A Whiter Shade of Pale", care a fost desemnată cea mai ascultată melodie în locurile publice din Marea Britanie, de la lansarea ei, în 1967. Locul doi fiind ocupat de Bohemian Rhapsody a formaţiei Queen.
Melodia ,,Whiter Shade Of Pale” este ca o poveste.
Povestea unui morar...
Am căutat şi eu să contribui la această poveste, cu ajutorul pictorului Roman Garassuta (pictor contemporan rus), ale cărui picturi sunt pe placul meu, se potrivesc perfect melodiei, dar şi versurilor puțin cam ciudate.
Dacă această melodie este cea mai cântată şi ascultată, aşa cum am spus, la mine este cea mai dansată, de-a lungul anilor.
Şi ca mine, sigur, sigur vor mai fi. Cu mult drag vă dăruiesc acest clip.

P.S. Cine au fost cele 16 virgine vestale, de care se vorbește în melodie:
Virginele vestale (în latină Virgo Vestalis, cu numele original oficial Sacerdos Vestalis - preotesele vestale) era denumirea preoteselor romane care slujeau zeița romană Vesta, simbolul vatrei sau a căminului de casă. Wikipedia